9 martie

Miki cortan. Bogdan il gaseste pe net si ascultam, flashback instant cu gara de la Draganesti si trenul care ajunge ai 2 minute sa sari cu tot cu bagaje si dupa acest salt pe peronul cu juma de metru mai jos de usa trenului intri in alta dimensiune. Coboram pe scarile in fiecare an mai surpate care duc de la gara pana la statia de microbuz/autobuz /rata, unde in fiecare an mijloacele de a ajunge in satul Beciu se rafineaza, la inceput rata era la cateva ore sau chiar o data pe zi sau cum avea chef soferul, si atunci varianta 2 era cu ocazia, adica mergeai in statia de pe marginea drumului, unde in functie de anotimp te asezai pe bancuta de la poarta unui moshulet care uneori se uita prin gard (daca era primavara), sau tremurai in picioare langa ea daca era iarna, in ambele cazuri tu  stateai langa bagaje si tata mergea mai spre drum sa faca cu mana. Vizavi era palatu lui bercea mondial si mereu vreo 5-6 pusti care se invarteau pe langa statie, fetele de 12-13 superfrumoase, imbracate tiganeste, mamele lor un pic mai mari decat ele, baietei care se alergau, grupuri mari, adolescenti cu pantofi si camasa, amestecati cu aia de vin de la gara, care stau cu fundu pe bagaje si se uita in zare dupa ocazie, inca inconjurati de aura de “oras”. Daca nu prinzi ocazia si ramai sa astepti rata, timpul se dilata, poate dura si o ora, poate dura si 2 pana cand apare de la distanta, leganata. O vezi de departe, cineva da semnalul ("hai ca vine!"), tot cardul de oameni se grupeaza instant si alcatuieste un mare organism care se urca inghesuit-impins dar vesel. Toti se cunosc, se saluta, devin un corp comun, te trezesti lipit de bulanele transpirate ale vecinei din satu de langa, sau de sacoul cu matreata al lui nea nu stiu cine care e deja beat la 12 ziua, toti te saluta, se saluta, il saluta pe tata, o saluta pe mama, te pupa, te ating, te tin in brate, iti mangaie fatza, ce faci ma ai mai dat si tu p-acasa, ce faci nea gica, hai sa traiesti, uite si la mine vine copiii, foarte bine, foarte bine, da aneta ce mai face, bine, sanatate, sanatate, nea vasile opreste ma ca vrea sa coboare, hai tanti coboara, sarumana maica. Rata opreste peste tot, si cu fiecare grup care mai urca, toti se inghesuie din ce in ce mai mult, te intrebi unde incap, tragi in piept mirosul un amestec de fum din ala de frunze cu praf de tara, slanina, vin, ceapa, transpiratie, un amestec sanatos, nu te mai saturi, de cate ori ma urc in rata ma uit la accesoriile civilizatiei agatate de mine, care devin din ce in ce mai irelevante, parul meu vopsit si bratarile si inelele si ce-o mai fi pe mine, in fiecare an altfel, dar la fel de lipsite de utilitate in momentu in care treci pragul si te urci in rata. Dupa rata, sau in paralel cu ea, apar microbuze private, fiecare cu cate un traseu sau la o anumita ora, cu cine te duci, cu gica sau cu sande, gica are un microbuz alb si un anumit traseu, sande unul bleumarin si are alte ore si alt traseu. Nu stiu cum e acum, intre timp, de ceva ani buni tata are masina si probabil multi dintre cei care asteptau acolo.